Am nevoie de un titlu

Mi-a mai căzut o geană,
Aştept să mai treaca o iarnă
Să-i număr zăpezile ce nu vor cădea
Şi clipele în care nu ne vom vedea.

Aştept să mai treacă seri,
Sau nu ştiu câte primăveri
De ce să mă-mbolnăvesc de dor
Cănd singurele clipe plăcute,mor?

Pustiul dintre noi

Tu faci pași înapoi,ne rătăcim de noi...
Trebuie să vrem amândoi,nu să dăm înapoi.
 Între noi acum e pustiu
Unde-ai dispărut,nu știu.
Pustiul dintre noi se adâncește
Locul nostru se răcește.
 Pustiul din privire și gândire
Pătrunde-acum în amintire.
Pustiul dintre noi
Ne bagă-ntr-un noroi
Mai tare decât ce-a fost între noi.
Acum e doar pustiu și întuneric
În minte-mi sună vag un generic.
Ai fost odată ca-n povești...
Acum nu mai ești.
Erai evanescentă,
Efervescentă.
Te-ai dizolvat în gândurile mele
Acum am inima bucățele.
Aș putea scrie despre tine la nesfârșit...
Dar până la urmă voi fi obosit,
Inima-mi nu se poate autovindeca
Dar într-o bună zi,în alta inimă se va îneca.

Mozaicul realității de astăzi

Dansuri în ploaie,
Lacrimi ascunse,ce curg șiroaie
Ecouri ce par că se aud de departe...
Zâmbete false și speranțe deșarte.

Priviri pe ascuns și inimi stinse
Suflete și trupuri neatinse,
Greșeli repetate și mereu uitate
Bătrâni fericiți și tineri ce se iubesc de departe.

Trăim într-o lume paradoxală
Te și gândești uneori,de ce mai mergi la școală.
Când unii fără multă școală ajung cineva
Iar cei prea invățați,caută să lucreze pe undeva.

A venit...

A venit toamna neobosită
Dupa ce a colindat păduri și câmpii pustii.
A venit să ne răcorească
Cu ploile sale dese și reci,
A venit să scuture copacii
De frunze,până-i ia dracii.
A ajuns cu un mare neajuns.
A venit să ne învelească
Cu frunzele sale multicolore
Și vrea să ne întristeze
Sau,să ne melancolizeze
A venit cu sacii plini de roade.
Deși toamna a venit,
Greierii,încă n-au amuțit
Toamna,copacii devin niște femei ușoare
Atât de ușor de dezbrăcat.

Se intampla uneori

Sunt momente in care nu indraznesc sa am asteptari de la oameni,imprejurari,sperante.

 Sperantometrul scade in grade pana la zero.Nu am uneori putere sa sper,nu mai pot crede in mine,in cei din jur,in tot ce ma inconjoara.

 Uneori nici nu cred daca noaptea e reala,ma intreb: Nu cumva vad doar eu noaptea? Daca ziua e doar in subconstientul meu si ochii ma mint?

 Uneori doar ma mint ca timpul trece greu,de fapt el trece mai repede decat gândim.

 Atunci când asteptam ceva sau pe cineva,el trece cu aceeasi viteza,doar ca noi avem puterea inexplicabila de a-l transforma intr-o rama batrana.

 Uneori sarbatorile de iarna n-au nici un farmec fara zapada. Dar oare cata nevoie este de zapada? Cu timpul ce trece parca devine tot mai inutila,cu exceptia faptului ca starneste amintirea adultilor despre iernile copilariei lor,dar generatia ce vine nu prea se da cu sania,ci cu tehnologia.

Uneori ma tavalesc printre cuvinte ca in zapada mai groasa de 5 cm.

 Si singura mea relatie cu restul lumii e doar cea sociala,deci n-am nici o obligatie sa fiu k-lumea,ceea ce inseamna ca pot fi cum vreau eu...unica.

Mi se intampla uneori ca ceea ce nu spun sa ma doara,chiar sa ma roada,tacerea unoeri doare mai tare ca o masea inflamata.

Unele idei vin in timp ce ploua

Ce frumos suna caderea ploii pe asfaltul rece si prafuit. Ce calma e ploaia care spala pomii de grijile si pacatele lor. Pacate? Poate fi pacat ca ofera umbra unui om care nu umbreste sufletul altui om de canicula suferintei,macar pentru a consola si intelege durerea. Ploaia spala asfaltul de urmele masinilor ce au franat brusc,infierbantandu-l. Daca ar putea ploaia sa ne spele creierele de suferinta,stres,lacomie,invidie,trufie si alte chestii care ne fac sa nu fim tocmai oameni buni intru totul. A fi om bun intru totul nu inseamna oare a fi perfect? Pentru ca perfectiunea desavarsita ar fi plictisitoare... Probabil daca as locui cu o persoana perfecta m-as simti singura. Dar perfecta pentru toata lumea,nu doar pentru mine. Perfectiunea e de mai multe feluri,pentru ca fiecare isi imagineaza perfectiunea diferit.

Toamna din noi

Iubirile pleacă și vin,
Așa cum păsările nestatornice 
Își părăsesc cuiburile la venirea toamnei.
Dar oare în noi ce toamnă
Pătrunde,de alungă iubirea
Precum o pasăre migratoare?
Cât de rece și pustietoare poate
Fi toamna din noi?
Toamna asta nu e una foarte
Diferită de anotimpul în sine,
Ea nu dezgolește copacii
De frunze,ea golește suflete.
Toamna nu doar ingheață
Iarba cu roua ei matinală,
Ea ingheață privirile si
Strălucirea din ochi.
Fură speranțe si oferă
În schimb,deznadejdi.